Vremuri bune

•June 13, 2013 • 1 Comment

Vremuri bune

Tot dor ne e de tine, Alin.

Sâmbătă – 17 aprilie 2010

•April 13, 2010 • 2 Comments

FAMILIA ZAHANICIUC:

La 17 aprilie 2010, se împlineşte un an de când firul vieţii dragului, scumpului nostru ALIN ANDRONIC ZAHANICIUC, 26 de ani, fost director Carrefour Cluj, a fost curmat atât de nemilos, brutal şi nedrept în accidentul rutier din Cluj, de lângă Billa, în seara zilei de Vinerea Scumpă.

Strigăt, rugă, lacrimi, durere ce nu încape în cuvinte, dor sfâşietor…

Aline, puiule, iubirea noastră, eşti şi vei rămâne veşnic lumina, gândul şi dorul nostru!

Ne rugăm şi nădăjduim ca Bunul Dumnezeu să aşeze sufletul lui frumos, curat şi nobil în cetele drepţilor, în locul de fericire veşnică.

Rugăm pe toţi cei ce l-au cunoscut , apreciat şi iubit – rude, cunoscuţi, colegi, prieteni mai noi sau de o viaţă, colegi şi prieteni din «familia Carrefour» – să participe la ceremonia religioasă de pomenire de 1 an, care va avea loc pe data de sâmbătă – 17 aprilie 2010, orele 11,00 la Catedrala “Adormirea Maicii Domnului”, în oraşul său natal – Câmpulung Moldovenesc.

Detalii la tel. 0729 948 322 sau 0729 948 313. Familia mult îndurerată.

P.S. Pentru utilizatorii de Facebook, Mădălina a creat un “event”. Îl puteţi accesa aici.

Locul unde venim când ne e dor de tine, Aline.

•June 2, 2009 • 16 Comments

Salut,

Acest blog nu a apărut iniţial ca să devină public şi citit de cineva ci doar ca “un loc” unde să-mi scriu gândurile, frustrările, dezamăgirile… în principiu, un loc unde să-mi spun oful.

Când am scris primul post despre Alin simţeam nevoia să mă descarc cumva, încă nu îmi venea să cred ce se întâmplase, nicio secundă nu m-am gândit că cineva va citi ce am scris şi va anunţa şi alţi prieteni de existenţa acestui blog. Când văd câte vizualizări s-au făcut pe post-urile despre Alin îmi dau seama cât de iubit şi respectat a fost de toată lumea şi ce gol imens a lăsat în inimile tuturor. 9709 vizualizări… şi zilnic se mai adaugă câteva.

Nu voi mai putea scrie despre altceva în acest blog… rămâne doar al lui Alin.

Alin – galerie foto

•May 1, 2009 • Leave a Comment

Imagini trimise de Marius Hopincă.

In memoriam – Alin Zahaniciuc

•April 29, 2009 • Leave a Comment

Mulţumesc pentru imagini Ionuţ Nitoi, Dan Tita, Adrian Chiran, Mirela Mihai, Cecilia Ciuperca, Ioana Pop.

Alin Zahaniciuc (1 dec. 1982 – 17 apr. 2009)

•April 23, 2009 • 6 Comments

Prin bunăvoinţa colegilor lui Alin, de la Carrefour, am ajuns în posesia unor imagini foarte recente. Cu permisiunea lor le postez pe acest blog, blog care ieri a avut sute de accesări fără ca eu să trimit link-ul cuiva. Înca o dovadă că Alin era iubit şi apreciat de foarte multe persoane.

Mulţumesc mult Ionuţ Nitoi şi Dan Tita!

Alin Zahaniciuc şi Lucian

În mijloc este Lucian, băiatul care era pe motocicletă cu Alin în seara accidentului… Dumnezeu să-i dea sănătate şi să se recupereze repede.

Alin Zahaniciuc Carrefour

Alin Zahaniciuc Carrefour 1

Alin Zahaniciuc Carrefour 2

alin5

Aline, ne vei lipsi!

•April 22, 2009 • 488 Comments

Vineri seara, 17 aprilie 2009. Vinerea Mare! Unii se pregăteau de sfânta sărbătoare a Paştelui, alţii se bucurau de începutul weekendului… din păcate, Alin Zahaniciuc nu făcea niciuna nici alta pentru că era mort. Ucis de un şofer neatent, ucis de unul dintre “conservari”, cum le zice un amic de-al meu. Când te afli în siguranţă într-o “cutie” de metal înconjurat de airbag-uri de ce să-ţi mai pese şi de altcineva, nu?

Se pare că în Românica noastră “prioritate” au doar vehiculele pe 4 roţi… nimănui nu-i pasă de biciclişti, scooterişti şi motociclişti. M-am săturat să tot aud aceeaşi scuza “-Nu l-am văzut, dom’le!

– Nu l-ai văzut? Dar acum îl vezi? Întins pe şosea, mort?

M-am săturat şi de mâncătorii de rahat care trag concluzii în timp ce fac biluţe din muci aşteptând să se facă verde. Nu, dragii mei, vedea-v-aş sub tiruri… motocicleta nu înseamnă doar viteză cum credeţi voi. Motocicleta nu înseamnă teribilism sau fiţă. Voi ştiţi cum e când un motociclist e atent la tot ce se întâmplă în trafic încercând să anticipeze fiecare mişcare făcută de şoferi, tot timpul cu teama că “cineva nu-l vede” sau nu-i acordă prioritate? Nu, nu sunt motociclist daca asta credeţi… dar am suficientă minte ca să înţeleg unele aspecte şi să-mi imaginez prin ce trece un motociclist.

Alin mi-a fost amic într-o anumită perioadă de timp, dar din cauza distanţei relaţia s-a răcit şi întâlnirile s-au rărit. Îmi amintesc cu drag de chefurile petrecute la cabana lui sau la cabana lui Marius Hopincă şi de Revelioanele petrecute împreună. Acum regret multe chestii, mă urăsc pentru lenea şi comoditatea de care am dat dovadă, trebuia să-l sun mai des, trebuia să încerc să ajung în Câmpulung în aceleaşi perioade când ajungea şi el, trebuia… Acum e prea târziu, ştiu.

Ştiindu-l pe Alin şi cunoscându-i firea, după ce am aflat de accident am fost sigur că vina nu a fost a lui… Alin era prudent şi iubea viaţa, în niciun caz nu şi-ar fi pus-o în pericol conducând cu viteza mare, sub influenţa alcolului sau mai ştiu eu ce. S-a dovedit că aveam dreptate. Nenorocitul de “conservar” nu i-a acordat prioritate, Alin avea aproximativ 70-80 de kilometri la ora şi nu 150 cum bănuiau câţiva idioţi. Poate o să ziceţi că limita de viteză în localitate e de 50 de kilometri la oră dar sunteţi nişte ipocriţi dacă afirmaţi că voi tot timpul circulaţi cu această viteză în localitate. Motocicleta (Yamaha Fazer 600) se afla în treapta 1, nu într-a 3-a cum afirmau alţi idioţi. După impact motocicleta a mai mers târâş 3,60 metri (Poliţia a făcut măsurători) şi era foarte puţin avariată. Imaginaţi-vă o motocicletă de 190 de kilograme care se deplasează cu o viteză de 150 de kilometri la oră şi care se loveşte de un automobil. Eu cred că motocicleta s-ar fi făcut bucăţi şi acele bucăţi ar fi zburat cel puţin cîţiva zeci de metri… plus că nici pe fraierul din autoturism nu l-aş vedea prea bine. Singurul lucru de care ar putea fi vinovat Alin e că nu îşi legase casca şi în momentul impactului i-a sărit… dar chiar dacă şi-ar fi legat casca nu ar fi supravieţuit, cauza decesului nu a fost o lovitură la cap.

Nu ştiu dacă a fost soarta, destinul, ursitoarele, ceasul rău, pisica neagră sau alte căcaturi… tot ce ştiu e că nu e drept.

Sincere condoleanţe familiei, prietenilor, iubitei şi colegilor de la Carrefour.  R.I.P. Aline!

L.E. Alin era foarte îndrăgit de către colegii săi de la Carrefour. Un om extraordinar, într-adevăr.